Ectenie

Pentru ca iubirea noastră să-nflorească,

Albă cum e crinul Bunelor Vestiri,

Pentru ca mlădița dragostei sa crească,

Plină de miresme, dulce de rodiri;

Pentru ca din neaua grea de peste iarnă,

Rod de viață caldă iarăși sa legăm,

Pentru ca lumina peste noi să cearnă.

Domnului sa ne rugam.

Pentru ca să-și verse binecuvântarea,

Ca un glas de vânturi line peste noi,

Pentru ca în suflet să-I simțim chemarea,

Când plecăm genunchii seara amândoi;

Pentru ca-n iubirea Lui să ne-mpreune,

Când cuprinși de patimi, numele-I strigăm,

Pentru ca-n vecia lui să ne cunune,

Domnului să ne rugăm.

Pentru ca belșugul țarinilor grele,

Să ne facă traiul rodnic și umil,

Pentru ca răsfrângeri din surâs de stele,

Să sclipească-n lacrimi ochii de copil;

Pentru ca sudoarea să ne miruiască,

Și-n lumina morții viața s-o cercăm,

Pentru ca din muncă pacea să rodească,

Domnului să ne rugăm.

Pentru ca-n mulțimea îndurării Sale

Însuși sa-și pogoare pasul către noi,

Pentru ca să-i ducem sufletul în cale,

Cu miros de smirnă și cu ramuri moi;

Pentru ca-n lumina alb-a dimineții,

Din strânsoarea cărnii să ne dezlegăm,

Și-ntr-un pas să trecem pragul larg al vieții,

Domnului să ne rugăm.

Poezie de maica Zorica Lațcu Teodosia, care a zburat dintre noi spre Lumina neînserată a veșniciei.